Co-fondator & CEO

Ioana Gherman

Experiența profesională a Ioanei se definește printr-un singur cuvânt: diversitatea. Încă din perioada facultății, a căutat să-și extindă orizonturile. În timp ce era studentă la UMF Iași, a fost implicată în activități de voluntariat la ARAS Iași. Aici, a avut oportunitatea de a colabora cu reprezentanți din organizații precum Peace Corps și World Vision și cu agenții internaționale cum ar fi UNAIDS și JH University. A participat la numeroase cursuri și proiecte atât naționale, cât și internaționale. Această diversitate de experiențe a fost fundamentul pe care și-a construit parcursul profesional. După ce a absolvit cei șase ani de facultate, Ioana a decis să-și investească toate cunoștințele dobândite în afacerea de tehnică dentară. A renunțat să practice medicina într-un sistem care, la acea vreme, îi restricționa libertatea de a inova și de a fi creativă.

În decursul anilor, Ioana a organizat cursuri, congrese de amploare și a realizat diagnoze de business. Ea se simte împlinită lucrând pentru oameni și îi motivează în mod constant să-și descopere potențialul imens de dezvoltare. Pe parcursul evoluției sale profesionale, Ioana a studiat managementul și administrarea afacerilor. În prezent, în 2024, se pregătește să-și încheie cursurile de licență în Psihologie și Științe ale Educației la UAIC Iași.

Pe lângă partea de management din laborator, Ioana a descoperit o plăcere deosebită în lucrul cu oamenii – fie aceștia pacienți, angajați sau medici colaboratori. Ea reușește să echilibreze partea tehnică și rigidă a realizării lucrărilor protetice cu empatie, implicare și consiliere. Ioana consideră că cea mai importantă componentă în evoluția laboratorului este echipa. Ea și Nicolae, se completează reciproc. Sunt vizionari și deschiși la inovație, dar în același timp sunt selectivi și hotărâți să nu facă compromisuri. Ei muncesc constant pentru a menține standardele ridicate stabilite încă de la început.